2 ian. 2010

Poveste zuzoasa

Se vrea titlu inteligent, am stat vreo 20 de secunde sa ma gandesc la iaurt si uite ce imi trece prin minte. Cum titlurile nu trebuie intotdeauna sa fie in concordanta cu ce scrie autorul, (virtual sau nu) de ce sa incalc tocmai eu regula?

Un fost coleg mi-a spus ca unele povesti de aici sunt putin fabulate. Eu i-am spus ca nu e adevarat, tot ce s-a intamplat este real, doar ca eu atunci cand scriu, o fac intr-un mod in care atrag cititorul. (pe scurt, i-am zis ca sunt doar inmugurate ici-colo)



Imi rezerv drepturile de autor pe ceea ce voi scrie in urmatorul citat. Va fi intr-adevar o poveste fabluata, o sa para un scenariu dintr-un viitor film, sau o descriere extrem de detaliata a unui film fictional, fiecare o ia cum vrea, pentru ca eu oricum nu scriu fabule. Ele ar trebui sa aiba niste morale, si tot ce am scris eu pe blog pana acuma (de fapt majoritatea, am cateva posturi din care se poate trage o morala) nu sunt fabule, nu au morala, mai mult de atat, daca chiar vreti au o concluzie, concluzia ca exista oameni nebuni pe langa noi si nimeni nu stie de ei. Pana incep sa scrie pe blog. :)) Glumeam, dar fiecare crede ce vrea/cat il duce capu' pulii(daca are sau nu ;))  ). Asadar, gata cu introducerea, hai sa vedem ce prostii debiteaza creierul meu la ora asta.



Dormeam linistit. La un moment dat aud cum suna telefonul. Imi venea sa il arunc pe geam, dar singurul mod in care puteam sa imi pun in aplicare planul diabolic era sa ma ridic din pat. Nu puteam, eram plin de lene, parca aseara ma culcasem la o ora foarte tarzie si dormisem la fel de prost ca alegerea de azi-noapte. Lene. Telefonul suna in continuare. Vroiam sa dorm. Telefonul suna. Deja incepuse sa imi stea pe creieri si ma gandeam daca am fost atat de bou incat sa imi dezactivez casuta postala. Mi-am dat seama ce am facut si in acelasi timp am realizat ca totusi ar trebui sa raspund. Ma ridic din pat, raspund la jaf si aud o voce dulce. Era secretara mea care imi spune pe un ton suav:

-Buna! Scuza-ma, te-am trezit?

Vroiam sa ii spun: "Da fa, tuz pisda matii", da' am zis ca nu da bine. Apoi imi trece prin minte sa o mint zicand "Eram la baie, chiar ma gandeam la tine" da' iara nu dadea bine, asa ca i-am trantit o faza de suflet, incercand sa fac sa para ca e nevinovata si poate sa si rada.

-Stateam in pat, motaiam. In 5 minute vroiam sa plec la birou.
-Ah, bine dragule, chiar de asta te-am sunat, vroiam sa vorbim de "birou".

Opaaa, ceva nu era bine. Incepusem sa simt sentimente de borare combinate cu o mica cacareaza, dar nici nu puteam sa o expediez repede. Era secretara mea preferata. Ne cunoasteam de mai multi ani. A fost a doua pe care o aveam la birou, a doua si cea mai loiala. Mi-a invatat cel mai repede tabieturile, dar despre asta discutam mai tarziu. Mi-era frica ca in adancul inimii parca simteam ceva pentru ea, si cred ca si ea pentru mine.


-Ce s-a intamplat?
-Nu mai conteaza. (Probabil a simtit ceva in neregula, posibil vocea vibranta si plina de sictir cu care i-am raspuns prima data)


De obicei, daca era o femeie oarecare, ii ziceam un frumos: "Bine, vorbim la birou" adica un fel de pa si pusi, dar fiind preferata mea, m-am straduit sa nu.


-Hai spune, ca nu e problema.
-Discutam la birou.


Discutam la birou atunci si dupa ce ne spunem "pa" inchid telefonul. Ma duc spre geam. Afara ploua, simteam prin ca era o zi plina de cacat si de ploaie, dar aveam un caz extrem de important de rezolvat, probabil cel mai important pe care l-a avut un detectiv particular vreodata, cazul care speram eu ca ma va propulsa spre culmile carierei mele. In oras, aglomerat. Dupa o mica plimbare cu masina, fie ea si necesara, ajung in parcare.Cu greu, inotand prin baltoacele din parcare, ajung la birou si soc si panica in Crangasi! Eram singur! Asa ceva nu este posibil. In toti acesti ani de cand lucrez in garsoniera de la parterul unui bloc de pe Calea 13 Septembrie, niciodata nu s-a intamplat sa ajung primul! Ma dezbrac, imi pun paltonul pe vechiul cuier. Intru in biorul meu, ma asez pe scaun, pun picioarele pe masa, trag din sertarul acesteia cutia cu trabucuri primita de la ultimul meu caz rezolvat, ma autoservesc, il aprind si astept. Mai arunc o privire pe geam, vad cu ploaia bate-n termopan, imi mai bag pula in ea de zi, ma intorc ajutandu-ma de scaunul ergonomic. Contemplez cu natura din locuinta: Un ficus la intrare si o floare care nu stiu cum se numeste de pe birou. Dupa nici 15 minute, aud soneria.


-Intra!


Clanta se misca, vad cum usa se crapa incet si pe usa intra Ea, cu ochii in pamant, cu capul plecat ca la calau. Vine catre mine si isi cere scuze ca a intarziat. O iau repede:


-De asta m-ai sunat de dimineata? Ca intarzii?
-Da.
-Si de ce nu mi-ai spus? Ai zis ca discutam la birou, puteai sa imi zici la telefon, tot eram treaz.
-Sincer, mi-a fost frica, nu stiam cum o sa reactionezi, eu nemai intarziind niciodata pana acum.
-Privirea sus, pieptul inainte!
-N-ai procedat prea bine, nu m-am suparat, doar ca puteam sa vin si eu putin mai tarziu la serviciu. De acum inainte ma suni si cand intrii pe usa, nu intrii ca la eutanasiere.
-Iarta-ma!
-Hai, gata, nu trebuie sa iti ceri scuze.
-Pot sa fac ceva, sa ma recompensez?
-Un " numaru' 6 " ca de obicei si niste Vitamina C. Ploaia asta imi da nasu' peste cap. Stii ce se intampla cand am nasu' dat peste cap?
-Stiu, iti curg mucii.
-Dupa ce le aduci, sa ramai putin in camera.

Camera gri parca tocmai prinsese culoare. Nu am mai simtit de mult asemenea sentiment, asa de puternic, asa de legat de o persoana. Nici nu stiu ce sa cred, ea sa fie vinovata? Culoarea mi-a cuprins si sufletul sau numai garsoniera?
" Numaru' 6 " este bautura mea de dimineata ( un pahar de capucino de la tonomat, butonul cu numarul 6, de aici si denumirea ). Se combina perfect cu trabucul care fumega din ce in ce mai tare.


Vine, le pune pe masa si se aseaza face-to-face cu mine.


-M-am gandit ca poate vrei si tu ceva de la pula mea. Pardon, viata mea. O marire, cine stie, o micsorare, poate consideri ca faci prea putine pentru mine, sau prea multe si nu te-am recompensat destul. Vreau sa te anunt ca nu o sa primesti nimic. E criza.
-Asa.
-Te-ai gandit ca poate te dau afara?
(Iar lasa capul in jos)
-Privirea inainte, pieptul in fata! Am spus ca poate, dar nu o s-o fac. decat daca vrei tu. Marire nu primesti, nici micsorare, de dat afara nu te dau. Castig destul de bine cat sa te intretin si pe tine si pe prietenul tau.
-Nu am prieten.
-Teoretic vorbind. Daca ai avea, as putea sa va intretin pe amandoi. Imbraca-te, mergem pe teren.

Era ora 12. Afara ploaia se oprise, bautura din bar se terminase, talentul trebuia alimentat. Am mers catre cea mai apropiata ghereta de ziare. Parchez, scot portofelul din buzunar, pe care secretara mi l-a suntit repede din mana pe motiv de

-Las' pe mine!
-Ok.

Cum va spuneam, mi-a invatat tabieturile, stia ce ziare prefer sa citesc, stia si de ce. De la ghereta mi-a luat Click, Liberatea si 2Can (adica Can-Can). Imi da foile, eu ma uit la pozele din ele. Un mare artist se uita la operele lui de arta, eu ma uit la pozele din ziare. Majoritatea facute de mine. Plecam, in masina se face cald, deschid geamul si ma loveste ceva, cum si eu vroiam ca un biet animal patruped sa faca cunostinta cu spoilerul meu. Era o idee, ideea care imi rezolva cazul. Cel mai complicat caz al meu se rezolva prin doua simple cuvinte. Exclam:

-Pula meaaaa! Prostu' trisase. De asta nu se leaga nimic in cacatu' pisdii de caz, ca prostu' trisase. Gata, am rezolvat si saracia asta. Nici nu am avut nevoie de probe, nu am avut nevoie de nimic decat de o simpla plimbare prin oras printr-un loc care mi-a trezit amintiri. Amintiri care m-au ajutat sa rezolv taskul in care ma bagasem singur. Prostu' trisase. Pai nu?

Dupa ce am terminat fraza, ma asteptam ca femeia asta de langa mine sa zica si ea ceva, macar un cacat de bravo, da' pula. Incepuse sa planga. Atunci m-am prins, tot ce se intamplase de dimineata avea legatura. Era implicata in toata povestea asta, cazul Curuzanii. Am tacut, ea a incercat sa se abtina din plans si atunci am spus:

-De dimineata nu m-ai sunat ca sa imi zici ca intarzii, vroiai sa iti dai demisia, credeai ca am rezolvat de ieri seara cazul, apoi ti-ai adus aminte ca am plecat impreuna de la birou, asa cum facem de trei saptamani incoace. Apo ti-a fost frica sa mai apari, de aceea ai intrat cu ochii in pamant, te-ai simtit prost, iti parea rau. Un om normal nu se scuza asa cum ai facut tu daca intarzie, aveai ceva pe inima si nu stiai daca sa imi zici sau nu.

Accelerez, Ea se uita la mine, eu la ea, ca in Fast ans Furious. Continui:

-Spune-mi, asa este? Am dreptate? Esti implicata in cazul asta, dar nu pentru ca ai vrut, nu ai avut de ales. Ti-ai schimbat numele, crezi ca nu stiu? Sunt detectiv in pula mea de treaba... Credeam ca e o coincidenta de nume, dar nu este. Frati-tu... cum sa iti zic, el e mai mult de vina, cum am spus: a trisat. Si asta i-a fost fatal. Imi pare rau pentru el, dar o merita. El te-a implicat in povestea asta, din cauza lui te ascunzi...

Sunt intrerupt brusc si printre plansete deslusesc urmatoarele:

 -Cristi, opreste-te! Te iubesc, chiar nu pricepi? Asa este, tot ce ai spus tu este adevarat pana la ultimul detaliu. Stii mai multe despre mine decat stiu eu si asta ma sperie. Imi place ca ai fost atat de bun cu mine, dar nu ma meriti, imi pare rau, pur si simplu nu sunt buna pentru tine!
-O zici din cauza fratelui?
-O zic din cauza mea...
-Stii ca asta nu trebuie sa se termine aici... asa... Da-mi geanta... Si hai, privirea in fata, pieptul iniante.

Am scos un Zippo primit cadou, tot de la Ea. In timp ce cautam prin geanta probele cazului, a coborat din masina si i-am spus:

-Daca ii infund pe toti, te infund si pe tine, in mod indirect, dar o fac. Din cauza raposatului. Si nu asta vreau. Ne cunoastem de prea mult timp ca niste hartii sa ne poata desparti. Nu ti-am spus niciodata ce simt pentru tine, de ce habar n-am, ideea e ca si eu te iubesc.

Am ars tot ce era legat de Curuzanii. Au urmat imbratisari, saruturi, bla-bla. Am petrecut noaptea impreuna cu persoana iubita, apoi m-am dus acasa.
Dimineata dormeam linistit. La un moment dat aud cum suna telefonul. Imi venea sa il arunc pe geam, dar singurul mod in care puteam sa imi pun in aplicare planul diabolic era sa ma ridic din pat. Nu puteam, eram plin de lene, parca aseara ma culcasem la o ora foarte tarzie si dormisem la fel de prost ca alegerea de azi-noapte. Lene. Telefonul suna in continuare. Vroiam sa dorm. Telefonul suna. Deja incepuse sa imi stea pe creieri si ma gandeam daca am fost atat de bou incat sa imi dezactivez casuta postala. Mi-am dat seama ce am facut si in acelasi timp am realizat ca totusi ar trebui sa raspund. Ma ridic din pat, raspund la jaf si aud o voce dulce.

-Buna! Ce faci?
-Ma gandeam la tine.

The end.


Asadar, se poate, nu e asa pasarica?