23 ian. 2010

Promisiunea

Gata, au trecut alea 10 minute de vreo saptamana, dar nu-i nimic, nu va faceti griji, inca tin minte ce am facut. Tin minte foarte bine, chiar si ce am mancat toata saptamana, de dimineata pana seara. Asta in unele situatii poate fi de bine, alteori nu...

Saptamana trecuta am mai ramas la liceu. Plecam (eu si cu perosana mea) cu inca 2 colegi spre statia RATB si incercam sa ne grabim ca tocmai se oprisera in statie 3 autobuze. Alergam catre ele, astea incep sa se deplaseze, bagam mai tare si ne inchid usile in fata.
Cum ar fi facut orice am normal am procedat si eu. Adica am injurat. No problem, faza tare e ca i-am mai aratat si muia-plecaciune. Cum se face muia-plecaiune? Pai arati dejtele mijlocii de la ambele maini si te apleci ca si cand ai fost aclamat pe scena. Cum fac cantaretii dupa un concert, se apleaca in fata publicului. Ei, eu am muit soferu', m-am simtit onorat si am zis sa ii raspund pe aceeasi lungime de unda.


Ca venira vorba de lungimi de unda si cacat: ieri era sa trec la fizica. Da, am scris bine, era sa trec. Ma mai asculta si marti. M-am simtit la fel de onorat, doar ca am tinut-o in mine. Vorba aia: ura se tine in suflet.