18 nov. 2010

2020. Part 5.

Partea care cica ar trebui sa fie mai vesela.
Dupa ce s-a terminat tot, in mintea mea incepeau lucrurile sa se aranjeze. Totul incepuse sa aiba un sens acuma, totul parca era altfel si asta imi dadea putere sa mai sper. Inca eram cu castile in urechi. Daca Pink Floyd mi-a trezit un amalgam de stari, urmatoarea melodie avea sa-mi aduca aminte de cineva. Cineva oarecum drag mie si care a "dezertat" daca pot zice asa. Persoana respectiva... imi trezea amintiri placute si pentru prima data in viata mea m-am gandit cum am putut sa o uit. Intr-un fel ma simteam vinovat ca nu am pastrat legatura cu ea, dar... si ea m-a uitat. Din grupul care a plecat, pot sa zic ca aceasta persoana era singura cu care m-as mai intalni de placere si nu din obligatie. Eu cred ca in viata nu ne intalnim intamplator unii cu altii si avem fiecare dintre noi de invatat de la cei cu care ne cunoastem. Respectiva persoana m-a invatat sa sper. Speranta ar fi ceva care iti da motivatie sa mai continui, nu aspiratiile tale. De fapt, putem zice ca aspiratiile tale sunt niste "Sperante" pe care le doresti implinite. Si asta te face sa mergi mai departe. Sa speri si la altceva, fie la ceva nou, fie la ceva vechi, ceva la care ai renuntat de mic, ceva care la un moment dat ai facut cu drag, dar din varii motive nu-l mai ai. Si nu ma refer acuma la fotografie, arta pe care am practicat-o o gramada de vreme... Ca detectiv, trebuie sa faci poze, iar pozele astea nu transmit nimic, nu sunt pline de emotie, nu au nimic in ele. Sunt ca niste date statistice, reci si fara de suflet. Asa cum ma transformasem si eu. Rece si fara de suflet. Pentru ca imi perdusem speranta, nu mai aveam pentru ce sa lupt. Dupa ce am trecut prin atatea, am considerat ca am fost mult prea vatamat si ca ranile se vindeca prea greu. Se pare ca incet-incet, tot lucrul care m-a ranit cel mai mult s-a intors la mine. Si incet-incet, ranile simteam cu se vindeca singure, fara sa fac ceva, prin simpla prezenta a factorului care le-a declansat. Nu ma mai impresiona nimic. Si nu ma refer acuma la cazurile mele, la crimele pe care le-am rezolvat, la cadavrele pe care le-am vazut sectionate in cele mai barbare moduri, cum nici un animal nu putea sa faca asta. Nu un animal irational, ci un animal constient, un animal pe nume "Omul". Dar nu despre asta era vorba...

De continuat o sa o continui maine, tot sub numele de Part 5, dar ca update. Sunt destul de obosit si nu prea mai am asa chef, aveam o gramada de idei, dar le voi impartasi maine cu voi.