5 aug. 2014

Cum sa te faci cu pizza gagicilor

Acum ca v-am atras putin atentia, e vorba de pizza. Aia de o mananci. Ah... stai.
E vorba de alimentul meu preferat, ca sa nu se creeze confuzii. Ah... stai.
Sa trecem peste introducere si sa trecem direct la fapte. Ah...
Orice as face, nu pot sa fac postul asta sa nu sune imputit, cum ar spune americanul.

Eram in Auchan. (sfinte cacat, pana si asta suna aiurea) Si cum mi-o ardeam eu prin Auchan (...) mi-am adus aminte ca aproape de fiecare date cand am mers acolo, mi-am cumparat pizza de-a lor. Si am zis sa imi fac un fel de obicei si sa imi cumpar o bucata (sau doua) si de data asta.

Ma indrept spre fundul magazinului (ma jur ca asta e limba romana) unde gasesti de obicei pizza si vad o mica coada: un mosulica, una cu sotul (sotul urma sa apara mai tarziu) si ma-sa si un loc liber ce urma sa-l ocup eu. Ma uit in vitrina: o felie de pizza. Una singura. Imi zic in sinea mea ca trebuie sa stau linistit, ca astea din fata mea nu au cum sa-si cumpere o singura felie, ca vor mai multe si cum nu erau mai multe felii, or sa renunte la idee. Ma asez in spatele lor (intelegeti voi) si aud discutia lor, moment in care ma panichez. De ce? Pentru ca aud cum familia nu se poate hotari daca sa ia pizza sau nu.

Deci alea stateau la coada pentru pizza. Eu stateam la coada pentru pizza.
Pizza era doar una. Noi eram doi.
Eu voiam pizza. Ele voiau pizza.
Pizza voia sa fie mancata doar de una din persoanele ce stateau la coada.
Din ecuatie rezulta ca cineva trebuia sa plece cu pizza si cineva trebuia sa plece de la coada. Si nu voiam sa fiu eu cel care pleaca de la coada. Nu azi. Azi nu. Azi luptam pentru ceva. Azi luptam pentru pizza.

War mode engaged. War mode fucking engaged. Nu era ziua in care cineva sa-mi fure pizza. Nu era ziua in care pierd. Nu era ziua in care sa te pui cu mine pentru o bucata de pizza. Azi nu. Azi castigam.
Asa ca ma rup de coada si ma duc langa mosulica sa ma prefac ca sunt interesat de niste chiftelute. Mosulica isi ia ciorba, eu ma duc imediat in locul lui si o intreb pe vanzatoare daca ma poate servi si pe mine cu o felie de pizza. Practic am taiat coada si fata gagicilor. Moment in care vanatorul (ele) au devenit vanate. Sau vinete de nervi. Probabil e mult spus, cert e ca alea au plecat. Si daca nu eram 100% sigur pana acum ca voiau pizza, tocmai apare barba-su si intreaba pe soata si soacra daca n-au mai luat pizza. Nu prea.

Putem sa privim lucrurile in felul urmator: nu erau hotarate pentru pizza aia. Pizza aia nu era destinata lor. Au lasat Universul sa decida pentru ele. Eu am decis ca nu trebuie sa ia ele pizza, ca o iau eu. Rezulta ca eu sunt Universul. Eu le-am facut Destinul in secunda aia. Eu le-am schimbat cursul vietii in momentul in care am hotarat sa ma bag in fata lor. Eu sunt Destinul lor.

In postul urmator aflam ca si Universul sau Destinul pot face infarct.