16 ian. 2015

Sunt stricat

Saptamana trecuta (08.01.2015) mi-am rupt glezna dreapta. Fractura bimaleolara. O sa va povestesc mai pe scurt experienta mea cu spitalul and shit.

Acum sunt acasa, tocmai ce mi-am luat calmantele, anticoagulantul, calciul, vitamina D si mic-dejunul. Stau cu piciorul pe perna, cu laptopul pe piciorul stang, cu telefonul si ceaiul langa mine.

Joi seara ma duceam la cel mai bun prieten. Eram cu gagica-sa si cu un prieten comun, coleg de generala cu noi. Nu conteaza cum am alunecat, ideea e ca am tipat "Piciorul! Cred ca l-am rupt!"
Intins pe jos, mi-am luat piciorul de gamba, l-am asezat peste celalat picior, amicul nostru a sunat la 112, si am asteptat Salvarea. Incepusem sa-mi fac griji ca trebuie sa-mi taie pantalonii sa-mi puna ghips daca e rupt. N-a fost asa. Apoi am sunat-o pe maica-mea care din intamplare era chiar de garda in seara aia.
Intre timp, piciorul meu statea intr-o pozitie destul de ciudata, rupt fiind de la glezna. Stateam intr-un fel de "paint me like one of your french girls" cand a venit Smurd-ul. Au coborat oamenii, si prima intrebare a fost ceva de genul "Ce-ai facut sefu', ai obosit?" Inca mai aveam simtul umorului in mine asa ca am raspuns "Am calcat intr-o pozitie nefireasca". Se apropie de mine, ma intreaba de ce stau picior peste picior, le zic ca mi-e mai comod asa, ma pun pe targa si ma lasa acolo sa traga ambulanta mai aproape si alunec sub un Logan parcat pe strada. Ma opresc cu piciorul bun in toba masinii si pe urma ma iau pe sus, ma pun in ambulanta, imi iau pulsul, ma leaga de targa sa nu cad si am plecat spre spital.

Sa mergi cu ambulanta e o experienta si senzatie unica. Nu o recomand nimanui, in sensul ca nu zic sa va plimbati cu ea daca sunteti bolnavi, dar trebuie sa incercati sa stati pe targa, intins, cu capul in sensul directiei de mers. Ca un fel de Superman, intors pe spate. E foarte interesant sa simti fizica unei plimbari cu masina intr-un alt mod.

Ajung la spital, ma asteapta ai mei si cei 3 muschetari, zic pentru a 3-a oara povestea (prima data tipului de la smurd, a doua oara in ambulanta cu tipii cu targa) si imi face o gagica o fisa de intrare in triaj. Ma muta baietii undeva intr-un loc mai retras si incepe asteptarea la RX. Habar n-am cat timp a trecut si iarasi ma plimb cu targa, catre RX, cu brancardieri si mama langa mine. Ma ridica cei doi brancardieri sa ma aseze pe masa de RX, ma dezbraca de bluza, imi spune tipa de la radiologie cum sa stau, imi face radiografie la plamani(wtf?), zic pe acolo ca am probleme la glezna, nu la torace, vine iarasi gagica (nu imi spune daca a gresit sau daca asa e protocolul), ma pozitioneaza iar si incearca sa-mi indrepte piciorul ca degetele sa fie perpendiculare pe aparat. Ii zic ca nu pot, dar pot sa fac poza din lateral. Imi face poza din lateral, sta vreun minut si vine cu brancardierii la mine:
"Boss, e spre binele tau sa facem poza si de sus".
"OK" zic, "dar piciorul nu-l pot misca, asa ca solutia e sa ma mut cu corpul. Daca ma ajutati facem poza si de sus"
In momentul in care a trebuit sa ma rotesc in lateral aproape pe fata ca degetele mele sa arate in sus, mi-am dat seama ca piciorul meu e cam futut.

Am facut radiografiile si am inceput sa astept cateva minute cu mama pana ajung radiografiile la camera de garda. Cum a intervenit prioritatea de halat, m-a preluat imediat nenea doctor (rezident) Morcovescu. Intru in camera de garda cu mama, impins de targa de amicul care a sunat la 112 si de mama. Intru cu capul inainte, ies iara ca trebuia sa intru cu picioarele mai intai, ca mortul (chiar am spus asta, cred ca m-a auzit si doctorul), si ma ridic putin in coate. Ma uit in jur, ma uit la mama apoi ma uit la doctor care spune:
"Trebuie sa-i taiem"
"Nu nu, ii scoatem"
"O sa te doara" spuse Morcovescu
"Nu nu, nu vreau sa-i tai. Imi plac pantalonii astia, nu-i taiem"
Ne-am chinuit sa scoatem pantalonii, apoi in timp ce altcineva imi facea o atela, il aud pe doctor ca trebuie sa ma internez, eventual sa ma si operez. Poftim talent. Cer radiografiile sa ma uit peste ele, ma inchin la poze (peroneu rupt, tibia era iesita din lacasul ei, arata totul intr-un mare fel), intre timp Morcovescu imi pune la loc piciorul si se uita la mine cu o moaca mirata de "De ce plm nu urli!"
Obiectez la ideea de internare, mai ales la cea de operatie si il intreb la ce e necesara operatia. Imi raspunde ca ce am eu acolo nu e asa simplu si ca poate am eu o toleranta la durere foarte foarte crescuta. Aham, deci de aia a facut el fata aia mirata. Banuiesc ca trebuia sa fiu pe pereti la ce aveam eu la glezna.
N-am taiat pantalonii, mi-a pus doctorul o atela si am mers spre triaj iarasi, unde cu cateva telefoane  si relatii, evident, (nu ale mele) am decis sa raman la spital de stat si sa nu ma duc la privat.

Urcam pentru internare la etaj unde urma sa stau intr-o rezerva pentru aproape o saptamana. Penthouse. Ca-n America. Ma internez, imi baga asistenta ceva in vena, ma perfuzeaza si ma pun pe somn.

A doua zi am asteptat vizita sa vedem ce zice seful sectiei: daca ma opereaza sau nu. La vizita a venit sefu', mi-a zis ca ma opereaza azi si a plecat. Dupa vreo ora, vine rezidentul sefului, imi explica exact ce si cum, etc, etc. Aflu ca el a stat in Germania cativa ani si ca acolo era medic neurochirurg. Aici e rezident pe orto. Marfa, nu? Ma rog, nu asta conteaza.

Pe la ora 3 vin baietii sa ma preia la operatie. Ma plimb iar cu targa si cu liftul si ajung in OR. Inainte sa intru in lift, vad pe cel mai bun prieten cum iese din alt lift si strig la el, imi ureaza bafta si eu uit sa-i zic ca daca-mi baga prea multa anestezie si nu ma trezesc, sa-i dea laptopul prietenei, ca si asa are nevoie de el. N-a fost cazul.
In camera operatorie, frumos, elegant, ma pun oamenii sa ma ridic in maini sa imi poata faca rahia, imi face rahia, le zic ca ma doare spatele, imi fac o Dexa, le zic ca nu stiu ce e aia, imi zic ca nu trebuie sa stiu, ca stiu ei, si ma pun pe masa operatorie. Eh, aici e caterinca. Inca nu isi facuse efectul rahia si am putut sa ma mut cu ajutorul celor din jurul meu (ma rog, in maini si piciorul bun).
In timpul operatiei auzi tot. Auzi efectiv tot. Si simti tot. Adica nu simti tot-tot, dar manevrele mai majore le simti. De exemplu n-am simtit cand m-a ras tanti pe picior si m-a taiat, dar simteam cum misca piciorul si-l pozitioneaza ca sa-l rada. Cum ar fi atunci cand dormi pe o mana si nu o poti controla, dar simti atingerea.
Daca simti nu inseamna ca te si doare. Aici e partea marfa. In timpul operatiei am simtit cum m-au taiat, am auzit cum mi-au dat gauri in os sa puna suruburile, am simtit cum au insurubat diblurile, cum m-au cusut, etc. Plus ca si auzeam ce discutau doftorii (seful, neurochirurgul rezident la orto si Morcovescu).
La inceput m-am mutat eu de pe targa pe masa de operatii, dar invers n-am mai putut. Apoi m-am plimbat iar cu targa catre penthouse.

Au mai venit cativa prieteni, am mai stat cu ei, m-am culcat pe la vreo 11-12 noaptea, cu anestezia inca fiind activa. Am cerut un calmant pe la 12 juma si m-am culcat iarasi.

In zilele urmatoare au tot venit oameni sa ma viziteze, asistente sa fie dragute cu mine, etc. Mi-au facut opioide, perfuzii, tot tacamul.

Am mai ramas in spital pana miercuri cand m-am externat. Miercuri a venit asistenta sa-mi scoata branula si am avut un soc: incepe sa taie leucoplastul si fașa, si in loc sa traga de branula exact cum a bagat-o, o trage prin lateral! Si vad cum se indoaie un firicel din ea, exact dupa cum trage asistenta de branula. Mi-am dat seama ca am fost prost. Eu credeam ca acul cu care a intrat branula a ramas acolo si imi miscam mana cu grija sa nu imi rupa acul vena si sa-mi iasa prin piele. Dar n-a fost dupa mine.

Cam asta e tot. Poate o sa updatez zilele astea postul cu mai multe detalii, dar in proportie de 90% asta e tot.

Poze? Poze.